Jan 21, 2012
Posted on Jan 21, 2012 in Personal | 2 comments
Ma transform. Si fara luna plina. Vorba unei prietene plecata in Granada, care ma stia fata linistita, ce se apropie de bucatarie doar sa-si faca o cafea sau sa puna ceva in frigider, iar acum, lectia de facut briose, gatitul mancarii libaneze, al 3lea curs de gatit, semn clar ca ma transform, imi zice: “tu si omizile…dar rezultatul final conteaza” 
).
Si uite asa, a ajuns Andreea din poveste sa gateasca “tigaie de pui cu legume”, cea mai lunga si anevoioasa reteta din viata ei. De ce? Pentru ca am gatit pentru 10 oameni si va imaginati cat pui si cate legume a trebuit sa maruntim (slava Domnului, am avut un coleg pe cinste, altfel…nu stiu ce faceam: cc: Nicu), dar a iesit si cea mai buna tigaie din lume. 
Pe scurt, cum am ajuns eu sa ma joc de-a bucatarul? Unilever- divizia Food Solutions a lansat 8 noi sosuri pentru bucatarii profesionisti si pentru ca e mandra de ele, a invitat cativa bloggeri cu chef de joaca si incercari sa vada ce poate iesi din mainile lor, priceperea bucatarilor profesionisti si sosurile Knorr.
A iesit cam asa:
De ce si-a dorit Unilever sa ne prezinte sosurile sale? Pentru ca a pornit o lupta de educare a gusturilor consumatorilor romani, care, conform studiilor realizate de cercetatorii lor interni, mananca foarte multa mancare uscata, prefera pizza, shaorma si garniturile de cartofi si mananca foarte nesanatos. Astfel, ei isi doresc sa ii convingem pe apropiati si, pe termen lung pe consumatori, sa inceapa sa manance sanatos si sa savureze mancarea, adaugandu-i un sos sau cerand unul cand mananca la restaurant.
Sa mancati sanatos, da?
Jan 18, 2012
Posted on Jan 18, 2012 in Personal | 8 comments
Unii isi fac rezolutii la inceput de an legate de job, de lasatul de fumat, tinut cura de slabit sau tot felul de astfel de lucruri pe care le facem “de maine, de luni, de la anu’ “.
Eu am inceput sa-mi fac o lista cu cartile pe care le-am tot amanat si pe care vreau sa le citesc in prima jumatate a anului musai:
1. Dragostea in vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez carte pe care am tot inceput-o si am parasit-o de nenumarate ori, fara explicatii prea concrete.
2. Nostalgia lui Cartarescu pe care de asemenea am abandonat-o inainte de vreme. Poate a venit vremea sa-i gust si sa-mi placa scrierile lui Cartarescu.
3. Hotii de frumusete, Pascal Bruckner
4. Romancierul naiv si sentimental, Orhan Pamuk
5. Istanbul, Orhan Pamuk
6. In cautarea fericirii, Bertrand Russel
7. Iubirile croitoresei, Maria Duenas (am primit recomandari bune referitoare la ea)
Voi ce mai cititi? Recomandari, sugestii, reclamatii?
Jan 16, 2012
Posted on Jan 16, 2012 in Personal | 2 comments
Pentru ca parerile sunt atat de impartite, variate si ciudate in ceea ce privesc protestele din ultimele zile din tara, am sa-mi enunt teoria si premonitia.
Absolventa de stiinte politice fiind, am sustinut si o licenta in domeniu, licenta prin intermediul careia am studiat inceputurile democratice romanesti de dupa ’89 si modul in care democratia va evolua pornind de la primele semnalmente.
Haideti sa vedem de ce au iesit oamenii in strada si daca ne indreptam catre o revolutie sau nu. (voi opina strict din punctul de vedere al stiintelor politice, evitand orice abatere catre conspiratii interne sau internationale, orice conspiratii si marsavii proclamate in tonuri tari in presa zilele acestea)
Abordarea mea este una ce se bazeaza pe institutionalismul istoric, curent ce se axeaza pe efectele institutiilor de-a lungul timpului si mai ales pe modul in care un anume tip de institutii, o data create, pot influenta sau constrange comportamentul actorilor care le-au creat.
Alegerile institutionale facute in trecut pot persista sau pot fi „blocate” astfel incat ele vor putea influenta si constrange actorii chiar si mai tarziu, in timp. Datorita capacitatii de a rezista in timp, institutiile devin rezistente la schimbare din doua motive: datorita incertitudinii asociate designului institutional si datorita constitutiilor nationale si tratatelor internationale care pot induce costuri tranzactionale importante si pot impune standarde institutionale ridicate.
Paul Pierson a introdus in cadrul acestei abordari cateva concepte cheie si anume: „beneficii ridicate”, „dependenta de calea deja aleasa „(path-dependence) sau blocarea (lock-ins).
Dependenta de calea aleasa aceasta se refera la deciziile anterioare luate de actori care constituie astfel o baza pentru acestia de a continua cu alegerile institutionale si politice mostenite din trecut. Margaret Levi defineste dependenta de cale astfel: „Dependenta de calea aleasa inseamna (…), ca o data ce o tara sau o regiune a pornit pe o cale, costurile de intoarcere sunt foarte mari. Vor exista alte posibilitati de a alege, insa fortificarea anumitor aranjamente institutionale va limita fiecare inversare a alegerii initiale.
In sfarsit, analiza institutionala demonstreaza ca ritmul si directia dezvoltarii sunt dependente istoric, iar salturile în istorie, prin revolutii, desi posibile, nu elimină integral „dependenta de cale“, adica de istorie. Schimbarea institutionala ramane astfel una din problemele centrale ale oricarei dezvoltari, fie ea economica sau politica.
Mai exact, modul in care s-au format institutiile si partidele politice la inceputul anilor ’90 determina in mod direct modul in care a evoluat tranzitia si democratia in Romania. Am avut un start prost, inceput cu violente, urmat de mosteniri apasatoare din fostul regim, de translatarea liderilor politici si de un pluripartidism mimat. Acum nu facem altceva decat sa ne demonstram dependenta de calea aleasa.
Ritmul de schimbare a institutiilor formale in Romania s-a dovedit a fi mai rapid ca al celor informale, care dispun de o inertie culturala profunda. In acest proces, se constituie ceea ce institutionalistii numesc „dependenta de cale“ (C.D. North, 1990), istoria, mai ales culturala, intervenind pentru a diminua ritmurile schimbarilor. Mai mult, ca urmare a acestor efecte, institutiile formale deja instituite fie sunt vidate de continut, intrucat stimulentele sau sanctiunile ce le sunt asociate nu opereaza, adica sunt ignorate de actorii care aplica doar propriile reguli informale, fie sunt luate ca un paravan care opacizeaza operabilitatea extinsa a institutiilor informale.
Morala fenomenului “dependentei de cale” este simpla: istoria conteaza, ea isi pune amprenta pe conduite, ramane si rezista. De ce? Pentru ca ea generează niste cercuri vicioase extrem de greu de demontat. Astfel, am pornit pe drumul democratiei cu o societate civila mimata, cu oameni neinformati si dezinteresati in ceea ce privesc drepturile constitutionale si modul in care pot participa in construirea unui nou regim, fapt ce s-a perpetuat 21 de ani, rasarind slab si timid, rar, cateva initiative si contururi ale unei societati civile ce inca nu e sigura de rolul ei.
Se poate cert lua in consideratie logica unei interpretari de tip path dependency (dependenta de cale), care ofera o explicatie inscrisa intr-o continuitate istorica . In acelasi timp, costurile tranzitiei au alimentat in mod pervers un potential critic in randul asa zisilor “perdanti” ai tranzitiei. Nostalgicii vremurilor apuse se regasesc printre sustinatorii partidelor “contra”. Astfel, terenul politic romanesc este un spatiu propice pentru dezvoltarea partidelor „contra” si tot asa se poate explica fertilitatea pe care o cunoaste discursul populist in tara noatra. Altfel spus, “criza dezvoltarii”, pentru a relua formula lui Hermet (1996), induce o criza a Statului care pierde progresiv controlul asupra teritoriului atat din punct de vedere economic cat si politic.
Se poate crea astfel o teorie a „perpetuarii subdezvoltarii” sau o „dezvoltare predeterminata vicios”.
Obstacolele principale in calea democratizarii, conform lui S. Huntington sunt, obstacolul politic, absenta experientei democratice, supravietuirea liderilor totalitari ce tind sa devina „oponenti neclintiti ai democratizarii” si „slabiciunea adoptarii reale a valorilor democratice”. Cauza de fond ce le condiţioneaza si pe celelalte este tipul de cultura existent. Teza cruciala a lui Huntington este aceea ca „diferentele majore in dezvoltarea politica si economica intre civilizatii sunt in mod clar inradacinate in diferitele lor culturi” . Ca atare principalele obstacole in calea democratizării apartin culturii politice .
Sistemul de partide romanesc este astazi inchis si matur. Nimeni nu mai asteapta acum schimbarea, marea schimbare, clamata de la revolutie si pana la ultimele alegeri. Opinia publica a inceput sa invete failibilismul, pentru ca acesta pare a fi singura solutie pentru un perpetuu echilibru al iluziilor politice.
In concluzie, am schimbat sistemul cu varsare de sange, raniti si morti. Am intrat intr-o democratie mimand partide, societate civila si aducand in spate vechii lideri. Nu stim acum decat sa fim dependenti “de calea” aleasa, sistemul bolnav in care ne aflam nu poate fi schimbat pas cu pas, treptat, cu rabdare. Ori il suportam, ori il rasturnam asa cum am fost obisnuiti. Din pacate asa simte si se misca poporul roman.
*Imagine preluata de pe a1.ro.
Jan 14, 2012
Posted on Jan 14, 2012 in Personal | 0 comments
Suntem o natie de oameni care abandoneaza in mod deliberat si continuu. Suntem un popor caruia parca ii place sa renunte si sa-si lase viata la voia intamplarii, sub pretextul soartei sau al interventiei divine. Suntem un cumul de circumstante, mereu atenunate, ce ne poarta pe o pojghita, mereu subtire, a explicatiilor cu o logica firava, a datului din umeri si a resemnarii.
Ne impletim lipsa de curaj si de traire cu mirajul unui trecut glorios, faurit parca anume pentru niste urmasi inapti de a-l reproduce sau egala. Himera unui popor brav ce nu s-a lasat niciodata condus sau infrant, ce poarta totusi in carnea-i urmele de unghii incastrate ale turcilor, rusilor, ungurilor, popoare pe care le uram per se, aparent fara a le atribui vreo urma de vina ori vreun act de subjugare, pur si simplu crestem o ura a priori.
Aparent suntem printre cei mai optimisti europeni din UE, insa renuntam sau ne complacem fara limita. Ne e in mod constient frica de orice risc si totusi ne aventuram in cele mai ridicole povesti fiscale si stratageme economice. Suntem acei oameni pe care i-am ocoli in viata datorita lipsei lor de hotarare si indarjire. Suntem trestii indoite de himera ocidentalismului si al lui “e mai bine, mai curat, mai frumos “afara”". Ramanem fara principii, fara convingeri, doar cu pareri. O multime de pareri inutile si exprimate prost. O multime de expertize date in toate si nimic in acelasi timp si prea putine acte de schimbare a unui metabolism prea slabit. Semnam petitii online, scriem articole pe unde apucam, dam like-uri si share-uri pentru tot soiul de cauze inventate pentru orgoliul si stima de sine sau pentru scopuri ce necesita mai mult decat mimarea unei societati civile.
Vrem sa schimbam ambalajul unei tari de care nu ne mai simtim reprezentati si cosmetizam niste search-uri in Google. Oare nu este mai indicat sa-i construim un muzeu lui Brancusi in care sa ne limpezim ideile si cu ajutorul caruia sa revigoram atitudinile cetatenesti si mandria nationala?
Oare zambetul precar pe care il desenam pe propriile fete ori de cate ori auzim ori este recunoscut un plus romanesc nu merita o zvacnire reala de a actiona?
Ne ridicam barbiile dintre palme si devenim razboinici curati pana la primele usi inchise si primele negatii auzite. Oare am uitat sa perseveram? Oare nu mai exista perseverenta?
PERSEVERÉNȚĂ, perseverențe, s .f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate.
PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune
Jan 12, 2012
Posted on Jan 12, 2012 in Personal | 0 comments
M-am amuzat teribil cand am primit leapsa de la Corina legata de sfaturi de liceu. Ioi… asa departe imi par…
In plus, si datorita faptului ca eu la baza sunt si profesoara, ma simt mult mai responsabila in a da sfaturi viitorilor liceeni. Hmm…
Desi potrivit chestionarului pe care l-am aplicat anul trecut nu prea am cititori sub 17-18 ani, totusi, in cazul in care tinerele sperante de 14 intra pe aici, iata de ce cred eu ca ar trebui sa tineti cont in primul si minunatul an de liceu:
1. Sa nu crezi ca daca ai ajuns la liceu inseamna ca l-ai atins pe Dumnezeu de un picior. In continuare trebuie sa citesti, sa mergi la cursuri si sa iti dai silinta. Mai ai 4 ani pana sa devina prezenta optionala si cititul cursurilor obligatoriu doar in sesiune.
2. Nu veni cu masina la scoala, cu lantul la gat ori cu tocuri de 20, gene false si unghii cu sclipici. Da, stiu, esti adolescent si esti cel mai important de pe Terra. Da, esti tanar si vrei sa arati asta, vrei sa arati ca tu iei deciziile, ca esti cel mai tare din parcare. Insa risti sa pici in penibil. Risti sa vii cu o bustiera pe post de camasuta si o bentita pe post de fusta, decizie pe care ai s-o cam regreti mai tarziu.
3. Fii dragut cu colegii tai si nu extrem de entuziasmat de “cei mai mari”. Da, sunt a 12a si ei conduc liceul. Da, tipul care a iesit boboc iti zambeste strengar. Totusi arunca o privire in jurul tau, sa nu cumva sa zambeasca asa tuturor colegelor tale, in incercarea de “eu arunc plasa, cine pica, pica”. Nu spera si visa la cai verzi pe pereti ca el pleaca la facultate cu gandul la tine si veti avea relatia din basmele tale preferate.
4.Fii increzator in tine si fa ce-ti place. Nu trebuie sa excelezi la toate materiile, nu trebuie sa mergi la toate olimpiadele. Totodata verifica prin propriul filtru indicatiile date de profesori. Unii pot fi doar rautaciosi si frustrati (a se vedea cazul Fratescu – cc: Andrei Crivat, Doru Panaitescu, Raluca Popa) altii stiu ce spun si te indruma pe drumul cu care te potrivesti sau altii pot fi pur si simplu prea entuziasmati de cursul pe care il predau. (Exemplu concret: daca ea este profesoara de stiinte sociale, iti este diriginta si tu esti la profilul matematica informatica, intensiv informatica, deci cat se poate de real, n-o asculta sa te transferi. N-o asculta nici cand iti spune ca nu esti in stare sa faci nimic la vreo olimpiada sau sa iei BAC-ul. Ambitioneaza-te, mergi la olimpiade pe tara, ia 10 la BAC si te va evita pe veci, chiar si cand treci pe langa ea intamplator pe strada. Atat de mare e satisfactia, incat merita. Crede-ma pe cuvant. )
5.Citeste tot ce-ti pica in mana. Citeste dimineata, la pranz si seara. Citeste noaptea. Citeste in weekend, citeste in vacanta. Citeste in drumul spre scoala. Si asta nu doar in clasa a 9a, ci mereu. Acum stiu ca-mi vei zici ca-s nebuna, una “old-school”, o fosta tocilara care te bate la cap. Poti sa-mi zici cum vrei, atat timp cat incepi sa faci ce te indemn. Dupa o perioada vei intelege singur de ce.
6. Distreaza-te. Chiuleste, dar cu cap, iesi cu prietenii, distrati-va in pauza mare. Cu cap, da? Cu cap!
7. Fa-ti prieten macar un profesor (nu profu’de spor si nu in acel sens, da?) Un profesor la a carui materie sa zbarnai sau treaba ta cum il alegi, insa e bine sa aiba influenta si sa “tina cu tine” atunci cand intri in belele. (sau ai nevoie urgenta de niste acte si secretarele, ah secretarele, se fac ca ploua.)
Sa fiti cuminti, da?
Leapsa merge catre fostii mei colegi de liceu, chiar daca in alta perioada Andrei, Doru si Raluxa.
