Jan 30, 2012 Posted on Jan 30, 2012 in Personal | 9 comments

New day, new way

Facerea. Ziua 1.La inceput a fost PR-ul. Sau advertising-ul?

Nici nu mai conteaza, mai ales acum ca le impac pe amandoua. Pe scurt sunt noul communication manager intr-o agentie de publicitate. Da, da si agentiile de publicitate au nevoie de PR si social media si clientii lor sunt tot clienti si au acelesi nevoi. Asadar, de acum ma gasiti si pe adresa Ad-venture Advertising, noua mea casa pe timp de zi. Avem proiecte mari, proiecte mici, avem evenimente, avem o echipa mare si frumoasa, asa cum ii sade bine unei agentii ce anul acesta aniverseaza 10 ani de existenta.

Site-ul nu vi-l prezint deocamdata caci e in renovare si nu e frumos sa vedeti var pe parchet si giurgiuvele nevopsite. Asa se intampla cand vine un om de online ce a trait printre programatori. Schimba tot in cale, nimic nu-i convine, reasambleaza si modifica cu sarg. Dar va astept pe pagina de Facebook sa vorbim si sa ne amuzam si ce mai vreti voi.

Cam atat pentru moment, promit sa va tin la curent, deocamdata imi intind antenele pe la creatie, pe la BTL, pe la CS si incerc sa inteleg cum se misca lucrurile pe aici.

(Din motive necunoscute mie deasupra biroului meu sta scris falnic cuvantul “Director” – probabil au aflat baietii ca e folositor sa te intelegi bine cu “fata de la PR” )

Jan 21, 2012 Posted on Jan 21, 2012 in Personal | 3 comments

Lectie de gatit

Ma transform. Si fara luna plina. Vorba unei prietene plecata in Granada, care ma stia fata linistita, ce se apropie de bucatarie doar sa-si faca o cafea sau sa puna ceva in frigider, iar acum,  lectia de facut briose, gatitul mancarii libaneze,  al 3lea curs de gatit, semn clar ca ma transform, imi zice: “tu si omizile…dar rezultatul final conteaza” ).

Si uite asa, a ajuns Andreea din poveste sa gateasca “tigaie de pui cu legume”, cea mai lunga si anevoioasa reteta din viata ei. De ce? Pentru ca am gatit pentru 10 oameni si va imaginati cat pui si cate legume a trebuit sa maruntim (slava Domnului, am avut un coleg pe cinste, altfel…nu stiu ce faceam: cc: Nicu), dar a iesit si cea mai buna tigaie din lume.

Pe scurt, cum am ajuns eu sa ma joc de-a bucatarul? Unilever- divizia Food Solutions a lansat 8 noi sosuri pentru bucatarii profesionisti si pentru ca e mandra de ele, a invitat cativa bloggeri cu chef de joaca si incercari sa vada ce poate iesi din mainile lor, priceperea bucatarilor profesionisti si sosurile Knorr.

A iesit cam asa:

De ce si-a dorit Unilever sa ne prezinte sosurile sale? Pentru ca a pornit o lupta de educare a gusturilor consumatorilor romani, care, conform studiilor realizate de cercetatorii lor interni, mananca foarte multa mancare uscata, prefera pizza, shaorma si garniturile de cartofi si mananca foarte nesanatos. Astfel, ei isi doresc sa ii convingem pe apropiati si, pe termen lung pe consumatori, sa inceapa sa manance sanatos si sa savureze mancarea, adaugandu-i un sos sau cerand unul cand mananca la restaurant.

Sa mancati sanatos, da?

Jan 18, 2012 Posted on Jan 18, 2012 in Personal | 8 comments

Ce mai citim

Unii isi fac rezolutii la inceput de an legate de job, de lasatul de fumat, tinut cura de slabit sau tot felul de astfel de lucruri pe care le facem “de maine, de luni, de la anu’ “.

Eu am inceput sa-mi fac o lista cu cartile pe care le-am tot amanat si pe care vreau sa le citesc in prima jumatate a anului musai:

1. Dragostea in vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez carte pe care am tot inceput-o si am parasit-o de nenumarate ori, fara explicatii prea concrete.

2. Nostalgia lui Cartarescu pe care de asemenea am abandonat-o inainte de vreme. Poate a venit vremea sa-i gust  si sa-mi placa scrierile lui Cartarescu.

3. Hotii de frumusete, Pascal Bruckner

4. Romancierul naiv si sentimental, Orhan Pamuk

5. Istanbul, Orhan Pamuk

6. In cautarea fericirii, Bertrand Russel

7. Iubirile croitoresei, Maria Duenas (am primit recomandari bune referitoare la ea)

Voi ce mai cititi? Recomandari, sugestii, reclamatii?

Jan 16, 2012 Posted on Jan 16, 2012 in Personal | 2 comments

Revolutie

Pentru ca parerile sunt atat de impartite, variate si ciudate in ceea ce privesc protestele din ultimele zile din tara, am sa-mi enunt teoria si premonitia.

Absolventa de stiinte politice fiind, am sustinut si o licenta in domeniu, licenta prin intermediul careia am studiat inceputurile democratice romanesti de dupa ’89 si modul in care democratia va evolua pornind de la primele semnalmente.

Haideti sa vedem de ce au iesit oamenii in strada si daca ne indreptam catre o revolutie sau nu. (voi opina strict din punctul de vedere al stiintelor politice, evitand orice abatere catre conspiratii interne sau internationale, orice conspiratii si marsavii proclamate in tonuri tari in presa zilele acestea)

Abordarea mea este una ce se bazeaza pe institutionalismul istoric, curent ce se axeaza pe efectele institutiilor de-a lungul timpului si mai ales pe modul in care un anume tip de institutii, o data create, pot influenta sau constrange comportamentul actorilor care le-au creat.

Alegerile institutionale facute in trecut pot persista sau pot fi „blocate” astfel incat ele vor putea influenta si constrange actorii chiar si mai tarziu, in timp. Datorita capacitatii de a rezista in timp, institutiile devin rezistente la schimbare din doua motive: datorita incertitudinii asociate designului institutional si datorita constitutiilor nationale si tratatelor internationale care pot induce costuri tranzactionale importante si pot impune standarde institutionale ridicate.

Paul Pierson a introdus in cadrul acestei abordari cateva concepte cheie si anume: „beneficii ridicate”, „dependenta de calea deja aleasa „(path-dependence) sau blocarea (lock-ins).

Dependenta de calea aleasa aceasta se refera la deciziile anterioare luate de actori care constituie astfel o baza pentru acestia de a continua cu alegerile institutionale si politice mostenite din trecut. Margaret Levi defineste dependenta de cale astfel: „Dependenta de calea aleasa inseamna (…), ca o data ce o tara  sau o regiune a pornit pe o cale, costurile de intoarcere sunt foarte mari. Vor exista alte posibilitati de a alege, insa fortificarea anumitor aranjamente institutionale va limita fiecare inversare a alegerii initiale.

In sfarsit, analiza institutionala demonstreaza ca ritmul si directia dezvoltarii sunt dependente istoric, iar salturile în istorie, prin revolutii, desi posibile, nu elimină integral „dependenta de cale“, adica de istorie. Schimbarea institutionala ramane astfel una din problemele centrale ale oricarei dezvoltari, fie ea economica sau politica.

Mai exact, modul in care s-au format institutiile si partidele politice la inceputul anilor ’90 determina in mod direct modul in care a evoluat tranzitia si democratia  in Romania. Am avut un start prost, inceput cu violente, urmat de mosteniri apasatoare din fostul regim, de translatarea liderilor politici si de un pluripartidism mimat. Acum nu facem altceva decat sa ne demonstram dependenta de calea aleasa.

Ritmul de schimbare a institutiilor formale in Romania s-a dovedit a fi mai rapid ca al celor informale, care dispun de o inertie culturala profunda. In acest proces, se constituie ceea ce institutionalistii numesc „dependenta de cale“ (C.D. North, 1990), istoria, mai ales culturala, intervenind pentru a diminua ritmurile schimbarilor. Mai mult, ca urmare a acestor efecte, institutiile formale deja instituite fie sunt vidate de continut, intrucat stimulentele sau sanctiunile ce le sunt asociate nu opereaza, adica sunt ignorate de actorii care aplica doar propriile reguli informale, fie sunt luate ca un paravan care opacizeaza operabilitatea extinsa a institutiilor informale.

Morala fenomenului “dependentei de cale” este simpla: istoria conteaza, ea isi pune amprenta pe conduite, ramane si rezista. De ce? Pentru ca ea generează niste cercuri vicioase extrem de greu de demontat. Astfel, am pornit pe drumul democratiei cu o societate civila mimata, cu oameni neinformati si dezinteresati in ceea ce privesc drepturile constitutionale si modul in care pot participa in construirea unui nou regim, fapt ce s-a perpetuat 21 de ani, rasarind slab si timid, rar, cateva initiative si contururi ale unei societati civile ce inca nu e sigura de rolul ei.

Se poate cert lua in consideratie logica unei interpretari de tip path dependency (dependenta de cale), care ofera o explicatie inscrisa intr-o continuitate istorica . In acelasi timp, costurile tranzitiei au alimentat in mod pervers un potential critic in randul asa zisilor “perdanti” ai tranzitiei. Nostalgicii vremurilor apuse se regasesc printre sustinatorii partidelor “contra”. Astfel, terenul politic romanesc este un spatiu propice pentru dezvoltarea partidelor „contra” si tot asa se poate explica fertilitatea pe care o cunoaste discursul populist in tara noatra. Altfel spus, “criza dezvoltarii”, pentru a relua formula lui Hermet (1996), induce o criza a Statului care pierde progresiv controlul asupra teritoriului atat din punct de vedere economic cat si politic.

Se poate crea astfel o teorie a „perpetuarii subdezvoltarii” sau o „dezvoltare predeterminata vicios”.

Obstacolele principale in calea democratizarii, conform lui S. Huntington sunt, obstacolul politic, absenta experientei democratice, supravietuirea liderilor totalitari ce tind sa devina „oponenti neclintiti ai democratizarii” si „slabiciunea adoptarii reale a valorilor democratice”. Cauza de fond ce le condiţioneaza si pe celelalte este tipul de cultura existent. Teza cruciala a lui Huntington este aceea ca „diferentele majore in dezvoltarea politica si economica  intre civilizatii sunt in mod clar inradacinate in diferitele lor culturi” . Ca atare principalele obstacole in calea democratizării apartin culturii politice .

Sistemul de partide romanesc este astazi inchis si matur. Nimeni nu mai asteapta acum schimbarea, marea schimbare, clamata de la revolutie si pana la ultimele alegeri. Opinia publica a inceput sa invete failibilismul, pentru ca acesta pare a fi singura solutie pentru un perpetuu echilibru al iluziilor politice.

In concluzie, am schimbat sistemul cu varsare de sange, raniti si morti. Am intrat intr-o democratie mimand partide, societate civila si aducand in spate vechii lideri. Nu stim acum decat sa fim dependenti “de calea” aleasa, sistemul bolnav in care ne aflam nu poate fi schimbat pas cu pas, treptat, cu rabdare. Ori il suportam, ori il rasturnam asa cum am fost obisnuiti. Din pacate asa simte si se misca poporul roman.

*Imagine preluata de pe a1.ro.

Jan 14, 2012 Posted on Jan 14, 2012 in Personal | 0 comments

Nu-mi da pace

Suntem o natie de oameni care abandoneaza in mod deliberat si continuu. Suntem un popor caruia parca ii place sa renunte si sa-si lase viata la voia intamplarii, sub pretextul soartei sau al interventiei divine. Suntem un cumul de circumstante, mereu atenunate, ce ne poarta pe o pojghita, mereu subtire, a explicatiilor cu o logica firava, a datului din umeri si a resemnarii.

Ne impletim lipsa de curaj si de traire cu mirajul unui trecut glorios, faurit parca anume pentru niste urmasi inapti de a-l reproduce sau egala. Himera unui popor brav ce nu s-a lasat niciodata condus sau infrant, ce poarta totusi in carnea-i urmele de unghii incastrate ale turcilor, rusilor, ungurilor, popoare pe care le uram per se, aparent fara a le atribui vreo urma de vina ori vreun act de subjugare, pur si simplu crestem o ura a priori.

Aparent suntem printre cei mai optimisti europeni din UE, insa renuntam sau ne complacem fara limita. Ne e in mod constient frica de orice risc si totusi ne aventuram in cele mai ridicole povesti fiscale si stratageme economice. Suntem acei oameni pe care i-am ocoli in viata datorita lipsei lor de hotarare si indarjire. Suntem trestii indoite de himera ocidentalismului si al lui “e mai bine, mai curat, mai frumos “afara”". Ramanem fara principii, fara convingeri, doar cu pareri. O multime de pareri inutile si exprimate prost. O multime de expertize date in toate si nimic in acelasi timp si prea putine acte de schimbare a unui metabolism prea slabit. Semnam petitii online, scriem articole pe unde apucam, dam like-uri si share-uri pentru tot soiul de cauze inventate pentru orgoliul si stima de sine sau pentru scopuri ce necesita mai mult decat mimarea unei societati civile.

Vrem sa schimbam ambalajul unei tari de care nu ne mai simtim reprezentati si cosmetizam niste search-uri in Google. Oare nu este mai indicat sa-i construim un muzeu lui Brancusi in care sa ne limpezim ideile si cu ajutorul caruia sa revigoram atitudinile cetatenesti si mandria nationala?

Oare zambetul precar pe care il desenam pe propriile fete ori de cate ori auzim ori este recunoscut un plus romanesc nu merita o zvacnire reala de a actiona?

Ne ridicam barbiile dintre palme si devenim razboinici curati pana la primele usi inchise si primele negatii auzite. Oare am uitat sa perseveram? Oare nu mai exista perseverenta?

PERSEVERÉNȚĂ, perseverențe, s .f. Acțiunea de a persevera; însușirea de a fi perseverent; stăruință, statornicie în muncă, în convingeri, în atitudini etc.; tenacitate.

PERSEVERÁ, perseverez, vb. I. Intranz. A rămâne ferm și constant la o idee, la un sentiment, la o atitudine; a stărui cu răbdare și cu convingere într-o acțiune