Tara lui bifidus esensis si a lui poc, o afta! – monologul unui consumator neimplinit

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

4076460446_06a35eac2d_b

Am invatat sa scriu monologuri din prea multe dialoguri cu oameni ce devin pereti. Am invatat sa scriu si sa trimit cuvinte in neant din cauza prea multor urechi surde. Stiu, auzi, dar cand ai ascultat ultima oara?

Sunt un om care-si da cu parerea rar spre deloc. Caci asa am fost invatata de mica, sa deschid gura doar cand am ceva relevant de spus. Altfel, sa casc urechile si ochii cat pot de mult.

Dar imi permit sa expun in monologurile mele opinia unui om ceva mai atent decat majoritatea la cuvinte, sensuri, abordari si consecinte. Iar astazi voi scrie din perspectiva unui comsumator jignit de modul in care unii publicitarii aleg sa-l trateze.

Orice asemanare cu personaje reale este pura coincidenta, pentru cine crede in asta. ☺

Buun, acum ca am un disclaimer solid :)) sa purcedem.

Ma intreb tot mai mult in ultima vreme cat va mai dura pana cand publicitari vor fi scosi in strada si pusi sa dea socoteala. Ma intreb cati oameni si de ce vor mai accepta sa-i trateze ca pe niste inceti la minte carora trebuie sa le explici ce inseamna detergentul nou si cum arata cel vechi, multe burtici fericite, ba chiar toata doamna datorita unui bifidus si “poc, o afta!”.

Acum vreo 4 ani vorbeam despre asta intr-o emisiune TV alaturi de Dan Petre si alti oameni de bine despre cum se perpetueaza cliseele astea in viata noastra si cum tratam publicul ca pe un Habarnam incet la minte si putin coplesit de realitate. Acolo vorbim mai mult de cliseele clasice femei verus barbati, dar ele pot fi extinse pe orice categorii si perioade doriti.

Oamenii astia stiu 3 tehnici si pe alea le pastreaza cu sfintenie, de parca publicitatea s-a inventat la promotie, cu diferente intre vechi si nou si zambete tembele pe fata. As vrea sa fiu inteleasa pe deplin. Sunt multe campanii faine, spoturi bune de premii si incarcate de emotie, insa aici tratez trei sferturi din continutul care ma ataca pe TV in pauza unui meci, a unui film ori a stirilor.

Dar sa revenim la statutul meu de consumator.

Sa incercam o paralela. Imi place sa citesc. Mult. Si la fel de mult imi place sa merg la teatru. In ambele cazuri, imi plac operele care: 1) transmit emotie 2) ma trateaza ca pe un om inteligent si ma lasa sa inteleg povestea in propriul  fel, s-o interpretez si reinterpretez pana nu mai pot, s-o disec si sa-mi pun intrebari. Raspunsurile servite pe tava ma jignesc si ma plafoneza in asa hal, incat neuronii mei urla cu disperare sa ma duc afara, sa-mi fac piata din Obor si eventual sa ma mut in munti, unde voi avea certitudinea ca nimeni n-o sa-mi afecteze si limiteze inteligenta.

Stiu, bugete mici, clienti neincrezatori, timp prea scurt.

Stiu, produse ori servicii neofertante.

Dar, eu ce vina am?

Don’t push, learn to pull. This is a new PR (and advertising) era!

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *