PR-ul, Jung si matricea de brand

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

smoke-person-smile

Intr-o era in care vorbim despre inovatie continua, imi place sa ma joc cu tool-uri vechi pe care le imbrac in haine noi. Suntem determinati si hotarati sa reinventam roata de 2 ori pe zi, insa imi place sa cred ca n-o putem face fara a cunoaste foarte bine de unde am pornit si cine sunt oamenii.

Sa nu uitam cel mai important aspect al discutiei noastre: in comunicare totul este despre oameni. Iar pana nu-ti acorzi timpul si rabdarea de a-i cunoaste, intelege, pozitiona, simti, vei construi precum Manole. Vei reusi uneori sa ai campanii bune, alteori vei vinde suficient, dar niciodata nu vei avea un brand puternic, sustinut, coerent, un love brand.

Fie ca vorbim despre personal sau corporate branding, tot in jurul oamenilor ne invartim, asa ca filosofia si sociologia sunt extrem de binevenite pentru a ne explica cutume, realitati, personalitati si reactii.

Astfel, daca il ascultam pe tata Jung, care nu mai tarziu de 1900 ne ofera cele mai intelepte repere in a interpreta si intelege nevoile si caracteristile oamenilor bazandu-ne pe 12 arhetipuri, putem targeta real si nu doar pe baza de instinct, aproximari, pareri. Stiu, pare ciudat sa impartim cele 7 miliarde de oameni in doar 12 tipologii, suntem unici si nu admitem etichete decat atunci cand simtim nevoia apartenentei unui grup, dar, vrem sau nu sa admitem realitatea, in AND-ul fiecaruia si in grupurile sociale din care facem parte  stau scrise niste comportamente si nevoi.

Fiecare dintre noi are un cumul de arhetipuri ce-i construieste personalitatea, insa unul dintre ele tinde sa fie dominant.  Pornind de la aceasta premisa, oamenii smart din marketing au transpus cele 12 arhetipuri in zona de comunicare de brand, transmitandu-le  emotia si puterea de reactie specific umane. Lucrurile astea se intampla de prin anii ’80, nimic nu e nou, insa putini dintre noi mai stiu sau se mai apleaca asupra unei analize adevarate de brand si asupra unei pozitionari bazate pe realitati, nu vise nocturne.

Cei care au lucrat cu mine stiu ca o astfel de analiza, venita chiar mai tarziu de nasterea brandului, este extrem de utila in primul rand pentru ca iti clarifica cine esti, unde te duci, de ce si cum este indicat sa iti atingi misiunea.

Arhetipurile unesc  subconstientul uman dincolo de continente, culturi, domenii, piete si industrii. Analizandu-va foarte bine brandul (din nou, fie personal, fie corporate) veti reusi sa va gasiti arhetipul dominant  si astfel valorile, misiunea, punctele forte. Nu in ultimul rand, apeland la specialisti care inteleg comunicarea si din acesta perspectiva, veti putea observa cum strategia de comunicare se coaguleaza mult mai usor, transmiterea mesajului si formularea lui devine naturala, iar brandul capata consistenta cu mai putin efort. Caci ajungem acolo unde ne dorim cu totii: la eficienta.

Matricea brandului vostru se va aseza foarte usor, combinand vibratia a ceea ce este si a ceea ce-si doreste sa fie, cu targetul de vanzari, cu misiunea lui in lume si totul mulandu-se perfect pe un public tinta real, foarte bine selectat.

Brandul trebuie tratat cu la fel de multa grija, consideratie si responsabilitate precum un copil, astfel incat la maturitatesa ne putem baza pe o evolutie, nu un crash, pe un element frumos care se autosustine. Iar pentru a face asta, ar fi indicat sa-i analizam nevoile, punctele tari, slabe, publicul, sa-i citim matricea si sa actionam ca atare.

Iar ca un caregiver ce sunt, caci acesta e arhetipul meu, va las sa meditati la cele spuse cu fraza mea de capatai: “Make people a priority.”

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

2 comments

  1. Foarte frumos scris. Cu pasiune si cunoastere. Te citesc mereu cu drag, Andreea 🙂
    Am avut o experienta asemanatoare cu cea descrisa de tine pe fb la linkul catre acest articol, cu diferenta ca cea care imi cerea sa fac compromisuri era chiar sefa mea.
    Acum o jumatate de an, mi-am propus un experiment – avand o experienta de 12 ani in presa scrisa si numeroase interactiuni cu departamentele de comunicare de la diverse institutii, inclusiv companii, mereu am fost intrigata de nivelul scazut de profesionalism de care dadeau dovada cei mai multi “comunicatori”.
    Asa ca, atunci cand mi s-a ivit ocazia sa ma angajez intr-o multinationala, la dept. de comunicare, nu am zis pas. Eram convinsa ca pot sa aduc un plus de valoare pt ca aveam experienta de partea cealalalta a baricadei, din pantofii jurnalistului, si stiam care sunt asteptarile. Elanul meu n-a apucat sa prinda aripi pt ca, la interviu, mi s-a spus ca au nevoie de mine pentru comunicare interna, acest lucru insemnand sa ma ocup de revista lor interna – respectiv creare de continut si realizare de DTP – si, cand era cazul, de actualizarea site-urilor interne si externe cu materiale oferite de ei.
    In ciuda celor discutate initial despre responsabilitatile mele, in foarte scurt timp am inceput sa fiu incarcata cu tot felul de sarcini pe care nu le prevazusem la inceput. Nu sunt genul care sa cedeze la greu, ba din contra, muncesc pana imi sar capacele ca sa livrez un produs apropiat de perfectiune. Dar din cauza noilor responsabilitati, timpul alocat revistei devenea din ce in ce mai scurt – mi-am sacrificat nopti si weekenduri pentru a oferi o revista frumoasa din toate punctele de vedere, insa lucrul acesta nu a fost apreciat. Am reusit sa cresc audienta de 7 ori in doar 3 luni, dar la raportul de evaluare profesionala mi s-a spus ca revista nu reprezenta o prioritate si ca oamenii pentru care scriam, oamenii care ma opreau pe culoare si-mi multumeau pentru lectura pe care le-o ofeream intr-un format atragator, oamenii aceia nu erau importanti pentru conducerea multinationalei, asa cum erau pentru mine. “Important este businessul in sine, oamenii sunt pe locul al doilea” – mi s-a spus la final. Aveam multe replici la mine, dar nu am vazut rostul in a le impartasi. Dupa 4 luni, in cadrul unei discutii, am fost de acord cu ei cand mi-au spus ca locul meu “nu e intr-o corporatie, ci intr-o agentie mica”.
    Tragand linie, a fost o experienta ciudata… pe care n-as repeta-o. Prefer sa stau linistita si sa rad de pe margine cand aud comunicatori care habar nu au diferenta dintre “care” si “pe care”, comunicatori pentru care limba romana e o rongleza de raft cu intonatie de high class si comunicatori care fac rabat de la calitate pentru cantitate. Rad… cu lacrimi de tristete

  2. Oooof, imi pare rau de fiecare data cand aud de intamplari de acest tip. Le-am trait intr-un fel si eu, nu cu sefii, dar cu colaboratori, colegi, furnizori, clienti. E pacat, dar poate, cine stie, strigand toate lucrurile astea clar si tare, dar mai ales avand rabdare, poate voi reusi/vom reusi sa facem ceva.
    Multumesc ca ti-ai impartasit povestea, iti trebuie curaj pentru asta. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *