De ce fugim de adevar?

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

shutterstock_203177821

In ultima vreme se leaga cumva lucrurile din viata mea (filme, discutii cu prietenii, articole citite etc.) tot mai mult catre subiectul din titlu. Da, asadar nu e clickbait, stati linistiti, nu am ajuns acolo :))

Vad oameni inteligeti, maturi, siguri pe ei care nu vor sa accepte adevaruri, care nu stau sa gandeasca sau inteleaga natura si legile ei, cu atat mai mult natura umana. Sunt prinsi intr-un haos de viata si nu vor/stiu sa vorbeasca in primul si in primul rand cu cele mai importante persoane din vietile lor: cu propriile lor constiinte. E ok, daca am fi toti psihologi si filozofi poate ca inca nu ar fi aparut penicilina. Dar revenind, e tot mai socant cum natura umana isi protejeaza spiritul mintindu-se.

De ce sa accept ca nu’s tocmai destept? De ce sa accept ca nu’s tocmai bun? Cum sa-mi spun mie ca m-am complacut intr-o situatie/relatie/job/ numiti voi ce loc caldut vreti si ca e cazul sa ies din asta? E ca atunci cand trebuie sa-i explici unui copil cum e cu moartea, preferintele sexuale sau alte subiecte din astea grele. Nu stii de unde sa incepi, cum e mai bine, daca sa-i spui, daca nu cumva e mai bine sa inventezi o poveste cu o barza. Cam asa si cand trebuie sa purtam niste discutii serioase cu noi insine: parca am mai amana putin subiectul pentru “cand te faci mari si o sa intelegi”, parca am inventa o fabula cu un inteles aparte si personaje fantastice care sa ne gadile orgoliul sau parca ne-am face ca nu auzim intrebarea.

Creierul uman, constient de sine si de importanta lui in ecosistemul fiintei, isi creeaza niste mecanisme de aparare/supravietuire absolut uimitoare. Cam asa se spune ca a aparut uitarea, pentru ca ale noastre creiere sa poata trece peste traume, deceptii, pierderi, peste toate relele ce le afecteaza.

Acum am observat ca reusim sa ne cream un al 2lea sistem de protectie (probabil pentru cazul in care prima varianta nu functioneaza), acela al reufuzului si ocolitului de adevar. Nu degeaba avem si proverbul clasic: ” Ce nu stii nu te doare”.

Dar acum intre noi fie vorba, oare e sanatos? Oare nu cumva ne opreste din evolutie? Poate sunt eu masochista si-mi place sa sfredelesc in durere pana imi vine acel “aha! deci asta era!”, dar parca si 100 de metri garduri de fuga prin constiinta nu e tocmai cea ai buna varianta.

Tot cautand si citind, am descoperit ca aceasta fuga are si un nume: “orbire intentionata” si o alegem atunci cand fugim foarte aprig dupa fericire, cand suntem obositi, dezamagiti, cand avem nevoie si de lucruri bune in viata.

Doamna de mai jos stie sa va explice mai bine si mai frumos:

Si daca vreti sa aprofundati subiectul, gasiti si aici ceva informatie buna pentru start.

Pana data viitoare, fiti putin mai ingaduitori cu oamenii care imbraca adevarul ca sa nu va faca rau. Nu de alta, dar si voi o faceti. Si ganditi-va ce v-ar face mai bine per total: adevarul la momentul potrivit, chit ca doare ca dracu, sau o eschiva si amanarea sau anularea adevarului pentru o fericire superficiala? I don’t know, fiecare stie ce e mai bine pentru el. Doar ganditi-va! 🙂

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *