Nici painea arsa, nici vasele murdare nu fac rau nimanui. Dar cuvintele da.

26 Flares Filament.io 26 Flares ×

pace

Imi amintesc cum in liceu nu pricepeam o iota de logica. Pur si simplu mi se parea ceva de “realisti” – oamenii de la mate-info, dintre care faceam si eu parte, de altfel- nu de om cu vise la cap ca mine. Apoi, odata cu facultatea si nou descoperita pasiune pentru politica, am inceput sa citesc multa filosofie si ca atare sa inteleg tot felul de logici, demonstratii, concepte si adevaruri. Si stiu ca una dintre marile mele dileme de pustoaica de 19 de ani a fost legata de forma si fond. Stiam ca e bine asa cum se crede, ca fondul e cel care conteaza, esenta si intentia, miezul trebuie sa ne intereseze. Dar mai stiam din experientele de viata ca forma doare ca dracu’. Ca de cele mai multe ori forma ne indeparteaza si ne inraieste, ori nu ne permite sa vedem fondul. Atunci de ce sa nu-i oferim o importanta la fel de mare? De ce ne renegam atat de tare felul?

“Nu conteaza cum arata”, “nu conteaza ca ti-a facut rau, a avut intentii bune”, nu conteaza ambalajul, “nu conteaza ca nu stie sa se exprime, important e ca iti arata ca te iubeste”.

Ba conteaza, ipocritilor! Si bineinteles ca si eu sunt una dintre voi. Da, pentru toti conteaza, numai ca nu e de bon ton sa spui ca te uiti la ambalaj, ca e important ca el sa arate cumva (chiar daca nu e in standardele universale de frumusete, cumva-ul ala reprezinta asteptarea si dorinta ta, asadar, conteaza), ca ea sa-ti spuna ca te iubeste ca sa fii fericit. Toate conteaza si e pacat ca de dragul societatii si a educatiei continue anti-hedoniste cu care crestem, uitam sa spunem cine suntem. Deloc perfecti. Uneori deloc evoluati fata de stramosii nostri maimute. Uneori cele mai atroce animale, alteori cele mai crunte fiinte, de te intrebi cum ne suporta Pamantul. Da suntem si rai. Suntem si buni. Dar de ce am ajuns atat de departe in imbracarea adevarului despre noi?

Mai oameni, mai stramosi, ati ajuns sa ne setati niste asteptari atat de gresite de la noi, incat nu e de mirare ca suntem o generatie de depresivi, nervosi, stresati, bolnavi. E normal. Am ajuns sa cerem de la noi ce nu ne dorim, ce nu suntem. Si din cauza asta poate alergam dupa fericire vieti intregi si nimic. Nu mai stim ce e pentru ca nu mai stim cine suntem.

Daca oamenii ar accepta ca de fapt le pasa la fel de mult de forma, ca astia suntem, avem chimii, matematici si biologii in cap (chiar daca uneori nu par asa, in back-end, va spun si va rog sa am credeti pe cuvant, se intampla matematica, coduri de bare, adn, sertarase si foldere), ca e important e ca fiecare sa se iubeasca si placa pe sine si abia apoi va reusi cu ceilalti, am fi cu siguranta comunitati mult mai fericite.

Dupa vreo 10 ani de atunci, dilema se transforma tot mai mult in revelatie.

Hai sa fiti fericiti! Si impacati cu forma! Ca la fond, io n-am cum sa umblu! 🙂

Photo by Shutterstock.

 

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

2 comments

  1. Da, ai mare dreptate.

    Pana la urma toti ne raportam la forma, si doar atunci cand nu obtinem usor ceea ce ne dorim de la altii ii acuzam ca nu se uita la fond… cand si noi facem fix acelasi lucru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *