Mexic – o alergare prin mare catre azteci si mayasi

31 Flares Filament.io 31 Flares ×

Sa incepem cu partile frumoase, de vazut si de pastrat in suflet de la azteci, mayasi, testoase, delfini, rechini si alte vietuitoare ce i-au adus tarii asteia faima. Am sa va impartasesc cu drag linkuri, resurse, ponturi si alte lucruri invatate pe drum 🙂

In primul rand, cum ajungi acolo, unde te duci, cat de sigur e, cat de periculos?

Drumul poate fi prin Canada (dar nu uitati de viza), ori direct din Europa (Frankfurt), ambele zboruri fiind catre Cancun. Nu stiu alte variante pentru ca am vizitat doar peninsula Yucatan si zona Quintana Roo. Din 2 motive simple: 1) este o zona safe, frecventata de turisti si politie; 2) are foarte multe activitati si lucruri faine de facut prin apa.

Altfel, daca vei suna la Consulatul Mexicului in Romania, vei fi sfatuit sa eviti tara asta. Tot asa patesti si daca ajungi pe site-ul MAE, unde vei gasi o alerta de calatorie ce te poate speria: trafic de droguri si persoane, jafuri, crime, rapiri, turisti care si-au gasit sfarsitul in cea mai nordica tara hispanica din America Latina.

Insa daca alegi partea de est, fii sigur ca vei avea o vacanta sigura, fara probleme grave. (noi n-am avut niciuna)

FullSizeRender

Mexicanii sunt oameni cu negotul in sange sau pur si simplu asta le-a mai ramas de facut. Ca atare, vei vedea la fiecare colt, interesectie, obiectiv turistic, plaja etc un mexican-2-3 incercand sa-ti vanda ceva, sa te ademeneasca ori doar sa isi exerseze  pofta de negociat. Vei vedea ca-s iuti in ale invartelii cuvantului si scrierii cu pixul pe foaie nota de plata, iar uneori chiar iuti in inserat  un bacsis de 20%, fara sa stii ce e. Ei nu cred in generozitate, ca atare se asigura ca o practici fara sa stii.

Mexicanii iubesc scheletii, celebreaza moartea, ba chiar au transformat-o in sfanta, si uite asa scheletii devin obiecte de cult si bineinteles suveniruri. Puteti afla aici mai multe despre ziua mortilor si moartea vazuta de mexicani.

Altfel vei gasi multa tequila, muzee dedicate ei, reteta si povestile ce o inconjoara. Tequila este o bautura preparata inca de pe vremea aztecilor, perioada in care primeste si atribute divine, fiind supranumita “darul zeilor”, urmand ca in perioada veniri spaniolilor pe continent sa fie imbunatatita (spaniolii aduc alambicul si ideea de distilare  a sucului lasat de agave). Puteti citi aici mai multe despre povestea tequilei.

Daca esti iubitor de apa si activitati dedicate ei, peninsula asta e ce iti trebuie. Ai multe locuri de diving ( le zic doar pe cele testate pe partea Caiabbean Sea) – Cancun si Isla de la Mujeres, Playa del Carmen, Cozumel –  iar aici gasesti descrirea detaliata a ce puteti vedea. Eu am incercat doar pe insula, in Cozumel, si a fost una din experientele vietii mele. Multi dintre voi stiti teama mea aproape molipsitoare de apa, asa ca in batalia asta, la secventa cu divingul i-am dat un pic de sah mat. E dificil sa inteleaga creierul tau ca vrei sa te scufunzi cand tot organismul iti transmite instinctul de supravietuire, de “hai sus, deasupra apei” si nu vrei nimic mai mult decat sa respiri aer pe nas. Dar te obisnuiesti si sa respiri doar prin regulator, si sa te te misti in reluare, si sa te bucuri de ce vezi in jurul tau….iar asta face toti banii. Am avut norocul de un instructor care e si biolog marin si care mi-a prezentat de la mini-ferma lu de corali pana la toti pestisorii din Nemo si pisici de mare. Am avut ocazia sa fac si mult snorkeling in Akumal si la Cenote, am inotat cu testoase, delfini si printre o multime de pesti colorati. Locuri faine de snorkeling mai sunt la Punta Allen, Tulum si Majahual. Aici mai multe detalii.

IMG_2892

Mexicul e o tara scumpa(comparativ cu Asia), cu multe cazari de tip Vama Veche la preturi de Mamaia, asa ca e bine sa-ti faci rezervarile din timp si poate n-ar fi rau s-o vizitezi in ianuarie-februarie. Noi a fost de Craciun – Revelion  si preturile au fost pe masura :\

Daca apa nu e tot ce-ti trebuie, poti completa meniul cu o multime de temple, ruine si foste asezari mayase si aztece. Daca timpul iti permite, da o fuga pana la Chichen Itza – este inclusa in cele 7 noi minuni ale lumii – insa fii pregatit sa te descurcuri cu cohorte de comercianti care aproape se urca pe treptele bietei constructii si cozi imense la intrare. Din pacate trebuie sa ai spiritul tare si sa ignori haosul pentru a te bucura de ce a lasat in urma civilizatia maya. O lista cu toate siturile maya aici.

Iar acum va las si cu cateva dintre fotografii caci nu am apucat inca sa le editez pe toate. Enjoy 🙂

IMG_2733

 

IMG_2834

 

IMG_2741

 

IMG_3860

 

IMG_2897

 

IMG_2714

IMG_3013

 

IMG_3030

 

IMG_3048

IMG_2879

 

 

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

4 comments

  1. Sunt pe lista ! 😀 Foarte fain articolul si mai ales pozele. Imi doresc sa vizitez Mexicul…candva in viata asta. O zi faina 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *