Hai, România!

25 Flares Filament.io 25 Flares ×

stai-calm-si-hai-romania-6Și iată prima postare din noua mea categorie: Sport și alte frumuseți din viață.

Ma gândeam la un disclaimer pentru început, să înțeleagă tot românul că voi scrie despre sport așa cum îl trăiesc și înteleg eu, așa cum mă bucură sau mă necăjește pe mine, nu ca vreo mare specialistă cum tot mai mulți pretind că sunt.

Să revenim.

Nu-s naționalistă. Iubesc țara asta suficient cât să mai încerc să construiesc ceva în ea. Cât să nu fi plecat de pe la 20 de ani pe meleaguri mai bune, mai calde sau doar prielnice unei dezvoltări mai armonioase.

Iubesc și românii atât cât să-mi crească tensiunea atunci când suntem călcați pe gât. Și mai știu că ori de câte ori nu ne adunăm forțele, ne-o furăm cum nu se poate mai rău. Știu că împreună schimbăm sisteme, președinți, moravuri și percepții. Știu că suntem mai buni decât arătăm, că ne pasă mai mult decât se vede și că ne lipsește niște încredere.

Așa că, începând de azi, vă propun să fim un pic mai toleranți, mai buni și așa cum umblă vorba prin fotbal: ”să ne dorim mai mult victoria”.

Și tot de azi o să vă propun să ne vedem tot mai des pe stadioane.Încep cu fotbalul, iar la final de lună revin cu campionatul mondial de rugby.

 

Până atunci, hai diseară pe stadion să urlăm cât ne țin plămânii:  România sare, vrem calificare! așa cum băieții aia simpatici, Smiley și Bartoș ne-au propus. Sau simplu: ”Hai, România!”. Important e să fim împreună!

arena-fanilor

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *