Monologul unui tanar deznadajduit

485 Flares Filament.io 485 Flares ×

 

Sunt prea tanara sa am rabdarea de a-mi fi intr-un final, candva, poate in alta viata, bine. Prea cruda sa-mi asmut sperante catre un viitor indepartat ce porneste cu premise gresite. Si sunt prea necoapta pentru a intelege raul pur si imbecilitatea.

Am de construit o viata, de ingrijit niste parinti si de schimbat ceva in lume. Nu pot sa fac asta in tara lui Papura-voda. Nu pot sa sadesc seminte pe-un teren mlastinos. Pot obtine maxim matasea broastei.

Am vise, sperante, idei si proiectii pe care nu-mi permit sa le ratez dintr-un ghinion de a ma fi nascut intr-un trib unde oamenii isi aleg liderii pe criterii total tampite-“e frumos si tanar, maica, cum sa nu-l aleg?”.

Mi-e greata prea des si prea intens. Mi-e sila in mod constant si am obosit deja sa ma tarasc pe coate pentru lucruri deja castigate de inaintasii mei.

Si cel mai rau, mi-e ciuda si mi-e groaznic de rau cand vad oameni de 40-50 de ani precum ai mei care o tot iau de la capat, zdrobindu-si vise, oase si constiinte ca sa supravietuiasca si sa spere la un viitor decent pentru copiii lor.

Am fost crescuta intr-o familie modesta, uneori chiar saraca. Am invatat ce inseamna sa lupti, sa te spetesti, sa speri si sa uiti de tine pentru a avea ceea ce multi numesc nimic: verticalitate.

Am invatat, muncesc, continui sa invat.
Refuz cu indarjire sa fiu obligata sa imi duc traiul intr-un stat in care un procent majoritar al cetatenilor se incapataneaza sa sufere de schizofrenie. Sa-si uite istoria, greselile si sa orbecaie in mod constient si constant.

Am obosit la doar 27 de ani sa-mi fie frica de ce va urma. Frica n-are ce cauta intr-un tanar. Si nici deznadejdea.

De-or mai fi ochi care sa citeasca si urechi care sa auda, mame care sa inteleaga si bunici care sa simta, oameni dragi, ne pecetluiti viitorul sub semnul urii si al pierzaniei.

Si de n-or exista capacitati de intelegere, sa nu va plangeti tinerii. Si nici sa nu suspinati la cozi, cand vreti sa platiti taxe catre statul ce v-a falimentat credinte, ca ati ramas putini, singuri si batrani.
Caci noi vom fi demult plecati, de prea mult timp indepartati. Si vina o purtati si voi. Ca v-a fost lene. Sau ati fost deloc patimasi. Sau pur si simplu neinteresati.
Iar noi ne vom duce luptele pe alte meleaguri, ne vom sprijini capetele pe alti umeri si vom zambi trist, ca orice suflete alungate.

 

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

8 comments

  1. Sunt atât de mulți tineri poate si mai tineri decât tine care muncesc de dimineața pana seara si sunt foarte Fericiți si împliniti. De ce asa mare dezamagire? Emigrează! Du-te oriunde in lume si fa-te fericita!

  2. Vali, si eu muncesc din zori si pana in seara. Dar n-am cum sa fiu fericita si implinita. Si nu e pt ca muncesc mult. Ci pentru ca sunt cocosata de taxe, impiedicata de un sistem medical la pamant, mi-e frica pt ai mei – pt pensiile si sanatatea lor, mi-e frica sa ma gandesc ca voi avea un copil care va trebui sa invete intr-un sistem educational mult prea slab.
    La toate astea ma refer. Si da, articolul asta spune ca incep sa ma gandesc la emigrare. Tot mai des si mai intens.

  3. O luptă-i viaţa; deci te luptă
    Cu dragoste de ea, cu dor.

    Pe seama cui? Eşti un nemernic
    Când n-ai un ţel hotărâtor.

    Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
    Te lupţi pe seama tuturor.

    E tragedie nălţătoare
    Când, biruiţi, oştenii mor,

    Dar sunt eroi de epopee
    Când braţul li-e biruitor.

    Comediant e cel ce plânge,
    Şi-i un neom, că-i dezertor.

    Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
    Să stai luptând, căci eşti dator.

    Trăiesc acei ce vreau să lupte;
    Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

    De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
    Căci moartea e menirea lor.

    george cosbuc – lupta vietii

    cand vei mai creste..vei intelege..cand vei fi departe de pamantul radacinilot tale vei avea ” dureri”, pe care cei plecati si le inchid in masini luxoase si case ipotecate…

    cerul si lumea sunt incapatoare pentru toti…trebuie sa te gandesti la VIATA TA…ce inseamna ea…si ce vrei sa faci cu ea…LIBERA VEI FI MEREU , SUB ORICARE CER…depinde de tine cat de larg vrei sa iti fie zborul…

  4. Nu cred ca a emigra este egal in mod automat cu a fi fericit imediat. Stii si tu ca atunci cand esti emigrant trebuie sa faci mari eforturi sa inveti limba tarii adoptive pt a vorbi la fel de fluent ca un nativ sau aproape , iar in timpul asta (pana inveti) te simti oarecum izolat si frustrat(ceea ce am invatat noi la scoala ca si limbi straine nu este suficient pentru a te descurca la inceput in discutiile cu strainii, mai ales daca e vorba de o alta limba decat engleza). In plus, prieteniile cu strainii nu se fac usor si imediat, trebuie sa le castigi increderea in timp indelungat, mai ales datorita ‘faimei’ romanilor in strainatate. Cat despre colegii de la job , trebuie sa te astepti de la ei la un comportament rautacios, inegal uneori, (eu lucrez cu straini si am experienta asta). Eu vad aglomeratia recenta de la vot din Diaspora (care era nerabdatoare sa voteze impotriva lui ponta) si ca pe un semn ca romanii nu vor sa abandoneze soarta tarii lor native pentru ca au intentia poate la un moment dat sa se intoarca si aud mereu nemultumiri pe forumuri de viata lor acolo ca emigrant. Nu vreau sa te demoralizez in privinta asta, dar stii si tu ca fiecare alegere in viata are plusurile si minusurile ei. Evident insa ca experienta intr-o alta tara e utila.

  5. Draga Andreea,
    M-am recunoscut in emotiile tale. Scrii persuasiv. Si esti onesta.
    Am intre 40 si 50 de ani si recunosc, am luat-o de multe ori de la cap. Nu simt ca un parinte, probabil pentru ca am nevoie sa mai “copilaresc”. Si ii multumesc lui Dumnezeu ca parintii se pot intretine singuri. Ba ma “descurca” si pe mine. Abia de cateva luni am inceput sa recunosc, una cate una, tintele gresite spre care m-am impleticit.
    Am o intrebare: textul tau e o motivatie pentru decizia de a pleca din tara?
    Daca da, e o alegere, o asumare.
    Daca nu, atunci gandeste-te la iubire. In tot, e vorba despre iubire. Cand gandim in iubire, frica se dilueaza pana dispare. Si e vorba si despre un scop al fiecaruia dintre noi, aici, pe pamant. Nu despre sila si greata.
    Azi avem acces la orice tip de informatie. In plus, psihologia in care chiar si tu ai fost crescuta si ingrijita de parinti s-a transformat complet. Gandeste-i pe ceilalti, care iti par din triburi sau bolnavi de schizofrenie, cu compasiune. Sistemul in care s-au format a fost defectat. Nimeni nu le-a vorbit despre valori personale, despre incredere in sine sau despre fiintare. Au fost manipulati sa nu aiba pareri, sa taca, sa nu aiba incredere in vecini, sa nu aiba prieteni sau contacte cu rude din strainatate. Creierului ii imprimi o “convingere” in cel mult 26 de zile, repetand zilnic sau mai des. Oamenilor multi despre care vorbim, li s-au repetat continuu, vreme de multe zeci de ani, toate nu-urile despre care ti-am scris. Randuite peste alte feluri de frici ale parintilor lor…
    Am vazut ca esti preocupata de organziatii de caritate. Stii ce inseamna sa daruiesti.
    Mai am o intrebare: ai putea sa dai mai departe, prin darul tau nepretuit de a scrie, indemnuri catre alte perspective?
    Stiu deja ca munca iti va fi rasplatita aici.

    Cu drag,
    Anca
    (ti-am trimis cv-ul meu prin email, atat cat sa ma reperezi ca preocupari “ratacite”)

  6. Andreea, ma regasesc in deznadejdile si temerile tale, este trist din punctul meu de vedere ca la varsta noastra sa ne gandim la asemenea lucruri, si da, teama nu are ce cauta intr-un tanar!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *