Iubiri premature
- Personal, Povestiri scurte
- 16 July 2013
Imi faci rau. Imi faci atat de rau incat cred ca mi-e bine. Si continui sa zburd in cercuri concetrice… sau poate e o spirala care ma arunca in hau. Imi intinzi franghia care ma salveza de la inghet si moarte sigura, dupa care abandonezi. Iti arati umanul cumva rusinat de goliciune, pentru ca apoi sa-ti pui toate platosele pe care le gasesti in cale.
Ma intreb cum de mai poti merge, cum de nu esti ingenuncheat, obosit, cu genunchii zdreliti de toate scuturile pe care ti le implantezi voluntar.
Ma intreb cum de nu-ti sangereaza tampla de atatea ganduri razgandite si impulsuri muscate si oprite.
Ma intreb cum de nu ti se zbate ochiul de cate ori ti-am strigat numele in vis si ti-am simtit atingerea ramasa undeva in coastele mele.
Ti-e mintea tulbure si sufletul cetos de atatea intrebari pe care ti le pui zilnic. Te baricadezi intr-o armura in care esti un cavaler dorit de domnite, dar care iti ascunde jumatate din acel “tu” pentru care mi-as da nemurirea.
Obosesc. Mi-s pleoapele grele si umerii pierduti in asteptarea unui nou cub de zahar pe care sa mi-l vanturi prin fata buzelor. Am mainile rupte in imbratisari nedaruite si pielea arida fara privirile acelea sagetate printre siluete aparute intamplator in calea ta spre masa mea.
Ti-am scris pagini intregi, adunate in scrisori, crezand ca-mi voi opri sangele sinucigas ce mi se tot arunca in vene la fiecare atingere a ta, ca o hoarda de popoare migratoare, parjolind totul in juru-i, ucigandu-mi organe, muschi, zdrelindu-mi oase.
Cand iti vei gasi timpul sa simti si sa te opresti din fuga, cand vei gasi ragazul sa-ti gasesti linistea, cand vei invata ca fericirea se masoara in zambete, atingeri, priviri si pace, tocmai atunci, sa-ti amintesti de mine.
O copila ce a vrut sa-ti cladeasca fericirea,
Natasa.