Generatia lui “nu sunt pregatit”

150 Flares Filament.io 150 Flares ×

nusuntpregatitCiteam ieri un articol in care se vorbea despre generatii si modul lor de a vedea viitorul, despre cum acesta s-a schimbat major si a ajuns de la o lista lunga de “to do”-uri la o coala alba de “no plans”. Il citeam si incercam sa inteleg de ce “trebuie” sa ai rate, casa, si mai ales, totul pana la o anumita varsta? De ce trebuie sa bifam niste lucruri impuse si nu le facem pentru ca vrem, simtim, avem nevoie sau pur si simplu ne place? Trecand totusi de la intrebarile cumva retorice pentru mine ce vor face subiectul unui alt post despre libertatea impusa si cea dirijata, despre reguli, societate si uniformizare, am realizat ca totusi avem probleme de asumare serioase, probleme pe care nu le putem doar ignora in speranta ca sunt cosmaruri si ne vom trezi maine din ele.

Generatiile parintilor, bunicilor, strabunicilor nostri aveau ceea ce acum a devenit un concept abstract: onoare. In spriritul acestei virtuti demult apuse, inaintasii nostri imi asumau responsabilitatea faptelor lor si consecintele acestora. In virtutea unei maturitati emotionale pe deplin dobandite, cu riscul de a fi nefericiti intr-o anumita perioada a vietii lor.

Traim in epoca in care ne gasim jumatatile, dar le lasam pe borduri si prin cafenele folosind scuza ridicola: “esti cea mai buna, dar eu nu sunt pregatit.” Ne impachetam povestile cu funde colorate si le aruncam in mare pentru ca: “sunt fucked up si nu ma pot implica”. Lasam iubiri neiubite, paralizam de frica in fata unei noi relatii, suntem aproape de un stop cardiac atunci cand ni se cere socoteala unei actiuni, ne tremura gleznele si ni se inrosesc ochii de tema de a fi judecati. Ne este teama sa declaram ce simtim, ce  vrem, ce avem nevoie pentru a nu fi aratati cu degetul, exclusi, exilati.

Ne lasam purati de instincte primare o vreme, pentru ca mai apoi sa fugim de consecintele actiunilor noastre. Si ne ascundem. Si lasam sentimente, dorinte, vise in aer in speranta ca se vor evapora daca ne prefacem ca nu exista. Doar eu simt ca traim franturi de vieti, intercalate cu lungi perioade de nimic? Nu suntem pregatiti sa simtim, sa spunem adevaruri, sa iubim, sa strigam tare ce vrem si ce ne place. O generatie de trestii plecate, aplecate, culcate la pamant.

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

One comment

  1. NU! Nu esti singura care simte ca acest lucru! Eu simt ca toti fug de resposabilitati, sa fie totul cat mai usor, sa fim cu totii cat mai liberi! “Eu am timp… eu inca vreau sa copilaresc!”.
    Parintii nostrii si bunicii si strabunicii au fost impisi spre o maturitate timpurie, nu ei au ales. Noi, in schimb, suntem privilegiati si lasati sa crestem usor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *