Ridica-ti capul din pamant

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

iti simti maduva oaselor inclestata si plamanii miscandu-se agale, de parca sunt in greva de respirat. Ai pleoapele mai grele decat plasele pe care le cari de obicei de la piata, tot timpul prea pline de teama sa nu uiti ceva.  Iti cresc unghiile in sens invers, iar tibia stanga zvacneste a uimire. Ti-e prea viata sa-ti fie somn, dar esti prea ostenit sa-ti mai simti viata.

Iti ridici cu greu nasul din perna mototolita – probabil ai avut iar cosmarurile alea care iti picura ceara pe retina si te fac sa orbecai jumatate de zi-  si-ti tarasti alene trupul catre prima sursa de energie in legatura cu care te tot minti ca functioneza. Nu, cafeaua de mult nu-si mai face efectul, nici ceaiul, nici energizantele. Ai strans cu sarg prea mult nesomn si prea multa incordare incat sa-ti mai desimpaienjeneasca ceva irisul.

Iti trec prin minte miliarde de intrebari si idei: oare am dat mailul ala? azi trebuie sa vorbesc cu Ionescu, sa nu uit sa-i cer lui Gigi sa termine azi prezentarea, damn, azi trebuie sa port costum, cat o fi ceasul, oare ce mai face S.? mi-e dor de el, dar n-am timp sa-mi fie dor. fir-ar, iar n-am vorbit cu mama, cate zile or fi trecut? sa verific daca am platit lumina, cand naiba trebuia sa citesc apometrele?e abia marti, mai e o infinitate pana vineri. musai sa nu uit s-o sun pe Ana. mi-e sete, iar nu mai am cafea. e deja tarziu, o sa stau un veac in trafic.las’ca vine vineri si ma fac praf.oare cum e afara? sa-mi iau umbrela? iar s-a blocat telefonul, numai cand ma suna toti cretinii aia nu se mai blocheaza. mi-e dor de mare. Toate astea intr-un minut.

Si-ti cari cusca aia pe care o numesti trup catre munca, catre o noua zi in care nu vezi daca au inflorit copacii, nici daca adie vantul, inca o zi in care prietenii incearca sa dea de tine, dar nu le raspunzi pentru ca ti-e teama ca ei ar putea elibera toata durerea pe care o porti cu tine si, doar nu-ti permiti sa refulezi, nu?

Ti-e dor sa canti sau sa citesti, sa iesi cu bicicleta, sa-ti vezi amicii, la mare nici nu mai visezi. Ti-e greu si te simti stingher in viata ta. Ti-e sufletul povara si gleznele prea grele sa mai poate continua goana asta nebuna. Ai vrea sa se opreasca timpul in loc, sa urli, sa-ti infigi unghiile in pamant si sa-l jupoi, pentru ca apoi sa te poti aseza linisit pe iarba, tu cu visele tale, cu sperantele tale, tu cu tine.

Oare cand ai sa-ti ridici capul din pamant si ai sa fii iara tu? Oare cum o sa-ti arate zambetul dupa atata vreme de rictus? Oare mai stii sa faci baloane de sapun?

Da, doare sa iei o decizie. Da, e greu si ti-s umerii impovarati. Da, dar oare nu si nasterea doare? Oare nu si acum ti-e spatele cocarjat de vise neimplinite si iubiri neiubite? Dar oare nu ti-e viata mai grea si chinul mai amar cand te lasi condus de o lume ce nu-ti apartine?

De indata ce-ti lepezi spaima asta colturoasa din pometi si-ti descretesti fruntea, imediat ce razi din nou, da-mi un semn. Si mie si prietenilor tai ne e dor de omul din tine, nu de ego-ul, nici orgoliul, nici de cariera ta.

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *