Prostilor

266 Flares Filament.io 266 Flares ×

andreea burlaculegati cu drugi de fier priviti prin zabrele unul catre celalat. Tu ai vrea sa-l rogi sa-ti zaca in brate, sa-si lase tamplele sa-si gaseasca linistea la pieptul tau, el ar vrea sa te cuprinda toata in bratele lui, sa te stie pentru totdeauna blanda, calda, dulce, a lui. Il privesti doar cand nu este atent de teama de sa nu observe cum iti culegi cuvintele din degete lui, din buzele ce ti-au lipsit atata vreme. Te priveste cu coada ochiului in public si ii apare acel zambet pe care doar tu il decifrezi, te priveste pe fuga ca nu cumva sa ii intelegi gestul gresit. Deschizi si inchizi telefonul de sute de ori pe zi cu gandul de a-i scrie ceva, dar ti se opresc spusele in buricele degetelor lasandu-ti o durere absurda in maini. I-ai spune ca te-ai gandit de 100 de ori la el, ca ti-ar placea sa fie langa tine si ca iti lipseste imbratisarea pe care doar el ti-o poate oferi asa. Dar nu o faci. Nu faci nimic din toate astea pentru a nu-ti permite sa simti. Te minti zilnic ca fuga asta nebuna in care te scalzi te fereste de uragane, de durere, de ranile pe care ti le poate lasa.

Ti-ar plimba mana prin par si ti-ar saruta gatul, ti-ar asculta vocea inainte de culcare, ti-ar adulmeca tot trupul ore in sir si ti-ar tatua cu cerneala invizibila o floare mov pe omoplat. Ar face toate astea si inca pe atat, insa nu-si permite sa simta. Asta l-ar face slab, uman, vulnerabil. Si fuge si el.

Fugiti clipa de clipa, raza de raza, sunet dupa sunet. Uneori in aceeasi directie, alteori paralel, alteori suficient de aproape cat sa va intersectati privirile, de cele mai multe ori in directii opuse. Va impotmoliti in inceputuri de simtaminte carora nu le dati curs din sfiala unui viitor ce v-ar aduce zile traite intens. De parca intensitatea v-ar frange gaturile. De parca fiorii v-ar schilodi pe viata. De parca indragostitul infuleca suflete pe post de cartofi prajiti.

Da, ea e o nebuna ce n-a uitat sa fie naiva, nici copil, nici femeie. Da, el e o stanca ce se infioara tot la mangaierea unui val. Da, ea se teme de apa si paienjeni si alb si negru. Da, el se teme de reactia publicului daca si-ar scoate masca deja incastrata in carne. Da, ea viseaza in notelui lui Tchaikovsky si ii place sa se joace in frunze. Da, el se bucura de flori si isi iubeste clipele de singuratate. Da, sunteti atat de asemanatori incat va sperie. Si continuati sa traiti franturi. Continuati sa simtiti fragmente prinse in fuga. Da, si tu te minti, si el se minte. Poate de asta va e frica uneori de linistea aia pura, poate ca atunci ati auzi blestemele tuturor viselor infranate si infrante.

Sunteti doi prosti ce se tin in brate, legati cu cordeline rosii, care isi refuza privirile cu regret. Sunteti doi inconstienti ce va lasati traiti de viata, de societate, de conjucturi. Poate e timpul sa…poate e timpul…

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

11 comments

  1. @andres de-ar ajunge cu adevarat macar la cei care citesc randurile astea…

    @lori si tu esti o draga si ma bucur daca a fost bine sa te regasesti

    @arhi those bitches!

  2. @marian sar’nna mult. ma bucur sa aud asta si ma bucur ca asa mai stim unii de altii. (desi tu scrii cam rar >:P)

  3. Foarte-foarte frumos spus. O mica observatie, totusi:

    “Sunteti doi inconstienti ce va lasati traiti de viata, de societate, de conjucturi.”

    “Sunteti doi inconstienti ce se lasa traiti de viata, de societate, de conjucturi.”

  4. si in relatii e la fel. ne aprindem repede si ne stingem la fel de repede. ne dorim cu ardoare niste lucruri…le obtinem si apoi ne intrebam “ce cacat fac acum?”. ne smulgem din bratele iubitului si fugim. alte maini, alte imbratisari. totul se intampla rapid, fara regrete, fara intrebari. totul pare firesc, natural. alergam dupa relatii frumoase si cand ajungem la ele lovim puternic cu piciorul. parca sunt un balon de rugby ce trebuie sa treaca printre cele doua buturi. am inscris, e ok..am ratat…nu e problema. mergem mai departe. stam inchisi in birouri mici, cu aerul conditionat care ne sufla in spate, ne imprietenim unii cu altii, avem relatii la birou…pentru ca acolo ne petrecem aproape tot timpul. ne ingropam gandurile in tastaturi, zburam cu mintea datorita castilor de pe urechi, ne multumim sa stam in birouri fara lumina naturala, ne gasim bucuria pe facebook. ba mai mult.

  5. Felicitari pentru articol, m-ai impresionat!

    Uite, si eu am trecut prin ceva asemanator. Si stii ce am facut? I-am spus si m-am simtit atat de bine imediat dupa, desi raspunsul nu a fost in favoarea mea. Dar dupa aceea iar am inceput sa-mi pun intrebari, sa imi dau seama cat de prostesc a fost raspunsul lui si cat de dubios a fost si continua sa fie totul intre noi. Exista remediu pentru astfel de “prostie”? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *