Concurs de poezie

20 Flares Filament.io 20 Flares ×

poetryA inceput un frumos concurs de poezie si nu orice poezie, ci doar cea dedicata iubirii. De ce? Nu stiu, poate pentru ca e cea mai citita, cea mai scrisa, cea mai iubita dintre toate poeziile. 🙂

Concursul ce poarta numele ales cu grija:  C-rimă cu premeditare si este posibil datorita domnului Sorin Poclitaru si presupune cam asta: (imi permit sa-l citez pe domnul ante-mentionat)

” Concursul se adresează poeţilor care folosesc rima, în condiţii normale. A face să rimeze cuvântul 7 din prima strofă cu 34 din ultima parte a poeziei nu mi se pare tocmai de dorit. Premiul există, este unic şi constă în publicarea unei cărţi a câştigătorului prin efortul meu personal şi ajutorul unui prieten care are şi o editură în acest scop. Să devin mai precis în exprimare:

1. Concursul se adresează debutanţilor care nu au încă un volum scos.

2. Premiul constă în publicarea unei cărţi câştigătorului.

3. Poezia trebuie să fie scrisă obligatoriu cu rimă.

4. Se trimit câte 10 poeme pe adresa de email cooperativadepizzalabomba@yahoo.com.

4 bis. Poeziile vor fi cu diacritice şi, obligatoriu, corectate. Greşelile de ortografie sau de exprimare, dezacordurile şi orice gen de lipsă de punctuaţie, pe principiul „lasă să înţeleagă fiecare ce vrea”, le trimit la coş direct.

5. Juriul este format din 5 cititori de poezie aleşi de mine personal din oameni care îmi sunt cunoscuţi ca împătimiţi de poezie.

6. Poezia trebuie să fie de dragoste (asta că să se justifice şi titlul).

7. Perioada de trimitere a poeziilor se întinde până la 01 februarie 2013, nu de alta, dar pe 14 februarie, de Ziua îndrăgostiţilor, să poată ieşi cărţulia… ori măcar de Dragobete.

8. Orice comentariu răutăcios, orice contestaţie, orice încercare de a vorbi mult, prost şi fără rost despre această încercare o să mă facă să râd în hohote. Accept orice critică însoţită de un sprijin material consistent pentru concursul de poezie.

9. Partea drăguţă a concursului este că are şi o… parte drăguţă: poezia pentru copii. Aceleaşi condiţii ca şi mai sus, singura deosebire fiind că poezia trebuie să fie adresată copiilor. Cu cât mai mici, cu atât mai bine. Această parte a concursului va avea de asemenea un câştigător căruia îi vom publica o cărticică.

9 bis. Secţiunea pentru copii are denumirea generică de: P-rima cărticică.

10. O să râd de asemenea dacă acel care va câştiga nu va avea un minim de 30 de poezii publicabile imediat.

 

Va mai spun doar ca am onoarea de a fi in juriul acestui concurs si ca mi-ar placea teribil sa va citesc poeziile. Asadar, ma bucurati cu versurile voastre?  Spor la scris.

Sursa foto.

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *