O scrisoare pierduta

10 Flares Filament.io 10 Flares ×

Intr-o lume damnata la agitatie, superficialitate si goana nebuna dupa nou este extrem de greu sa integrezi un clasic, fie el inca contemporan, fie el chiar marele Caragiale. Este extrem de dificil sa pui in scena o noua varianta a piesei “O scrisoare pierduta” fara a fi ori prea banal, ori redundant, ori mediocru.

Astfel regizorul Alexandru Dabija a ales calea cea mai complicata, a ales un decor simplu, punand intreaga miza a spectacolului pe niste personaje regandite si adaptate subtil prezentului. Dabija devine prin interpretarea sa un coautor al textului unde isi depune tot efortul de gandire dramatica pentru a oferi un adevarat spectacol publicului. Insa el nu intervine asupra textului,  ci alege momentele ce trebuie accentuate, adauga o parte muzicala (ce-i apartine Adei Milea si este fabuloasa) si reconfigureaza personajele.

Costumele fac parte dintr-o perioada incerta, spectatorii pot plasa astfel oricand in istoria recenta actiunea dramatica, decorul este unul extrem de simplu, ba chiar insalubru, gri, propice umezelii, mucegaiului si parazitilor, un mediu excelent pentru a explica starea actuala, dar si caragiana a politicii romanesti, poate chiar a societatii.
Iar personajele, ei bine, personajele sunt parca rupte din programul de emisiuni politice sau aduse direct de la Guvern ori Parlament. Zoe este blonda, cocheta si foarte aproape de un personaj politic ce s-a jucat cu turismul, Catavencu (interpretat absolut savuros de Marcel Iures) este mai degraba siret decat agresiv, mai sarpe decat acvila, iar discursul inlacrimat, de un umor si o ironie cum numai un maestru le poate arata, aduce foarte bine cu inlacrimatul actualul- fost-plangacios sef de stat, cuplul spumos Farfuridi si Branzovenescu au tot timpul traista dupa ei pentru a fi in orice momenti pregatiti de ceea ce azi numim traseism politic, iar cetateanul turmentat (interpretat magnific de Dorina Chiriac, “”o actrita cat un spectacol”) pot fi eu sau tu sau noi toti bietii ametiti, ramasi fara vreo varianta de alegere, obligati mereu sa alegem raul cel mai mic, pusi mereu in dilema.

Foarte interesant cum reuseste regizor sa integreze si publicul si-l invita la o participare activa, intr-o piesa totusi clasica la care nu te astepti sa iesi din conul tau de umbra.

Marturisesc ca rolul lui Catavencu mi-a placut cel mai mult avand in vedere ca e jucat de mult-admiratul (de catre mine) Marcel Iures. E un Catavencu ce m-a surprins, m-a impresionat, unul mult mai siret si mai periculos prin umilinta afisata, si nu ticalosia fatisa pe care mi-o imaginam in liceu cand citeam textul.

Ori de cate ori aveti ocazia mergeti la Teatrul de Comedie din Bucuresti si bucurati-va de un spectacol tare fain.

Pana atunci, nu uitati ca inca mai aveti multe zile din FITS.

 

 

 

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *