Revolutie

33 Flares Filament.io 33 Flares ×

Pentru ca parerile sunt atat de impartite, variate si ciudate in ceea ce privesc protestele din ultimele zile din tara, am sa-mi enunt teoria si premonitia.

Absolventa de stiinte politice fiind, am sustinut si o licenta in domeniu, licenta prin intermediul careia am studiat inceputurile democratice romanesti de dupa ’89 si modul in care democratia va evolua pornind de la primele semnalmente.

Haideti sa vedem de ce au iesit oamenii in strada si daca ne indreptam catre o revolutie sau nu. (voi opina strict din punctul de vedere al stiintelor politice, evitand orice abatere catre conspiratii interne sau internationale, orice conspiratii si marsavii proclamate in tonuri tari in presa zilele acestea)

Abordarea mea este una ce se bazeaza pe institutionalismul istoric, curent ce se axeaza pe efectele institutiilor de-a lungul timpului si mai ales pe modul in care un anume tip de institutii, o data create, pot influenta sau constrange comportamentul actorilor care le-au creat.

Alegerile institutionale facute in trecut pot persista sau pot fi „blocate” astfel incat ele vor putea influenta si constrange actorii chiar si mai tarziu, in timp. Datorita capacitatii de a rezista in timp, institutiile devin rezistente la schimbare din doua motive: datorita incertitudinii asociate designului institutional si datorita constitutiilor nationale si tratatelor internationale care pot induce costuri tranzactionale importante si pot impune standarde institutionale ridicate.

Paul Pierson a introdus in cadrul acestei abordari cateva concepte cheie si anume: „beneficii ridicate”, „dependenta de calea deja aleasa „(path-dependence) sau blocarea (lock-ins).

Dependenta de calea aleasa aceasta se refera la deciziile anterioare luate de actori care constituie astfel o baza pentru acestia de a continua cu alegerile institutionale si politice mostenite din trecut. Margaret Levi defineste dependenta de cale astfel: „Dependenta de calea aleasa inseamna (…), ca o data ce o tara  sau o regiune a pornit pe o cale, costurile de intoarcere sunt foarte mari. Vor exista alte posibilitati de a alege, insa fortificarea anumitor aranjamente institutionale va limita fiecare inversare a alegerii initiale.

In sfarsit, analiza institutionala demonstreaza ca ritmul si directia dezvoltarii sunt dependente istoric, iar salturile în istorie, prin revolutii, desi posibile, nu elimină integral „dependenta de cale“, adica de istorie. Schimbarea institutionala ramane astfel una din problemele centrale ale oricarei dezvoltari, fie ea economica sau politica.

Mai exact, modul in care s-au format institutiile si partidele politice la inceputul anilor ’90 determina in mod direct modul in care a evoluat tranzitia si democratia  in Romania. Am avut un start prost, inceput cu violente, urmat de mosteniri apasatoare din fostul regim, de translatarea liderilor politici si de un pluripartidism mimat. Acum nu facem altceva decat sa ne demonstram dependenta de calea aleasa.

Ritmul de schimbare a institutiilor formale in Romania s-a dovedit a fi mai rapid ca al celor informale, care dispun de o inertie culturala profunda. In acest proces, se constituie ceea ce institutionalistii numesc „dependenta de cale“ (C.D. North, 1990), istoria, mai ales culturala, intervenind pentru a diminua ritmurile schimbarilor. Mai mult, ca urmare a acestor efecte, institutiile formale deja instituite fie sunt vidate de continut, intrucat stimulentele sau sanctiunile ce le sunt asociate nu opereaza, adica sunt ignorate de actorii care aplica doar propriile reguli informale, fie sunt luate ca un paravan care opacizeaza operabilitatea extinsa a institutiilor informale.

Morala fenomenului “dependentei de cale” este simpla: istoria conteaza, ea isi pune amprenta pe conduite, ramane si rezista. De ce? Pentru ca ea generează niste cercuri vicioase extrem de greu de demontat. Astfel, am pornit pe drumul democratiei cu o societate civila mimata, cu oameni neinformati si dezinteresati in ceea ce privesc drepturile constitutionale si modul in care pot participa in construirea unui nou regim, fapt ce s-a perpetuat 21 de ani, rasarind slab si timid, rar, cateva initiative si contururi ale unei societati civile ce inca nu e sigura de rolul ei.

Se poate cert lua in consideratie logica unei interpretari de tip path dependency (dependenta de cale), care ofera o explicatie inscrisa intr-o continuitate istorica . In acelasi timp, costurile tranzitiei au alimentat in mod pervers un potential critic in randul asa zisilor “perdanti” ai tranzitiei. Nostalgicii vremurilor apuse se regasesc printre sustinatorii partidelor “contra”. Astfel, terenul politic romanesc este un spatiu propice pentru dezvoltarea partidelor „contra” si tot asa se poate explica fertilitatea pe care o cunoaste discursul populist in tara noatra. Altfel spus, “criza dezvoltarii”, pentru a relua formula lui Hermet (1996), induce o criza a Statului care pierde progresiv controlul asupra teritoriului atat din punct de vedere economic cat si politic.

Se poate crea astfel o teorie a „perpetuarii subdezvoltarii” sau o „dezvoltare predeterminata vicios”.

Obstacolele principale in calea democratizarii, conform lui S. Huntington sunt, obstacolul politic, absenta experientei democratice, supravietuirea liderilor totalitari ce tind sa devina „oponenti neclintiti ai democratizarii” si „slabiciunea adoptarii reale a valorilor democratice”. Cauza de fond ce le condiţioneaza si pe celelalte este tipul de cultura existent. Teza cruciala a lui Huntington este aceea ca „diferentele majore in dezvoltarea politica si economica  intre civilizatii sunt in mod clar inradacinate in diferitele lor culturi” . Ca atare principalele obstacole in calea democratizării apartin culturii politice .

Sistemul de partide romanesc este astazi inchis si matur. Nimeni nu mai asteapta acum schimbarea, marea schimbare, clamata de la revolutie si pana la ultimele alegeri. Opinia publica a inceput sa invete failibilismul, pentru ca acesta pare a fi singura solutie pentru un perpetuu echilibru al iluziilor politice.

In concluzie, am schimbat sistemul cu varsare de sange, raniti si morti. Am intrat intr-o democratie mimand partide, societate civila si aducand in spate vechii lideri. Nu stim acum decat sa fim dependenti “de calea” aleasa, sistemul bolnav in care ne aflam nu poate fi schimbat pas cu pas, treptat, cu rabdare. Ori il suportam, ori il rasturnam asa cum am fost obisnuiti. Din pacate asa simte si se misca poporul roman.

*Imagine preluata de pe a1.ro.

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

5 comments

  1. Cred ca te limitezi prea mult la o tara atat de mica precum Romania. Lucrurile vin din exterior! Suntem manipulati si cam atat! Am scris un post si eu despre aceasta “revolutie” si dorinte…

  2. Din punct de vedere social si politic aceasta nu este o revolutie, dar e o miscare sociala. Si nu e o chestiune specific romaneasca, ca romanii doar asa stiu sa faca, ba din contra, romanii sunt intarziati in ceea ce priveste implementarea acestei forme de rezistenta publica si de creare a unei noi definitii sociale. Pentru a doua oara in istoria noastra de dupa comunism, romanii se transforma intr-un actor social care merita luat in considerare. Eu regret ca s-a intamplat atat de tarziu si atat de rar. Acelasi lucru s-a intamplat in Spania in 2004, unde protestele de indignare s-au transformat in vointa si au devenit un corp care s-a materializat si a devenit real.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *