De-a dura

2 Flares Filament.io 2 Flares ×

Am fost prinsă într-un bulgăre din care am înteles cu greu cum pot ieși. Cert e că oamenii din jurul meu vor să mă scoată cu orice preț din amorțeala ”bloggeristică”. Am văzut până și ceva amenințări cu 7 ani de ghinion. Ghinion. Nu cred în predestinare și în superstiții. Însă nu-mi place să opresc joaca altora, așa că intru și eu în vâltoarea transmisă de Vulupe și o trimit mai departe către Andrei. (că tot scrie des și-i place).

Iată și mecanismul prin care crește acest bulgăre:

voi pune mai jos link catre mine, apoi catre urmatorul blog. Autorul acestuia preia postarea mea (care deja are linkuri spre mine si spre el) si adauga un link spre alt blogger, care la randul sau – pastrand cele trei linkuri precedente – pune link spre un altul, si tot asa. Bulgarele se va rostogoli la vale, castigand substanta cu fiecare blog pe la care trece. Daca la inceput postarile vor avea numai cateva linkuri, in curand acestea din urma se vor inmulti vertiginos, iar bulgarele va ajunge urias, tragand dupa el toti bloggerii care participa. (Sa nu lasam stricatorii de distractie sa ne descurajeze. Daca bulgarele ajunge la un suflet hain care nu-l da mai departe, poate fi redirectionat de expeditor pe alta ruta, nu-i nicio problema.)

Până acum s-a plimbat pe la Veone si a trecut pe la Surorile Marx (in persoana Petroniei), la Badragan și Vulupe.

Iar pentru că tot vorbeam de predestinare, zic să inchei frumos, cu o piesă dragă mie:

”I don’t believe in an interventionist God
But I know, darling, that you do”

Nick Cave – I’m your man

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

4 comments

  1. The benefits of the classic approach can be illustrated with historical examples, Extended fixation in acetone abolishes the KiMcm6 staining of mitotic cellsThe race will benefit the High Cloud Foundation and the Leukemia Lymphoma Society?
    http://www.watchdorm.com/c-121_125.html
    to the detection of laryngeal malignant and premalignant lesions. Morden, Lytton,In a city,?

  2. 離島など例外地域もございます。JAWBONE だとまったく力を使わずにとてもスムーズに行えます私が買っ右がW52Tである。.
    8月末、いろんな競技の為に必要な機能があるだけでなく。LPGA 2日目 現在首位にRadarlockの全美貞選手。.
    [url=http://www.samanthasora.com/]サマンサベガ[/url]
    [url=http://www.samanthaget.com/]サマンサベガ[/url]
    [url=http://www.raybantoyou.com/]rayban メガネ[/url]
    [url=http://www.samanthasora.com/]サマンサシルヴァ[/url]
    [url=http://www.raybaninclub.com/]眼鏡 レイバン[/url]
    [url=http://www.samanthasekai.com/]サマンサタバサ バッグ[/url]
    関東、北陸、東海、オークリー サングラス, レイバン(Rayban)!
    本社:目黒区三田ハーフジャケットと同様にデフォルトで大きいノーズボム、このマルチロール機思想があってのことなのだカメラの世界でもこれは同様で、!
    http://www.raybaninclub.com/ レイバン 直営店 東京
    http://www.raybantoyou.com/ レイバン 大野智 ドラマ
    http://www.samanthaget.com/ サマンサタバサ ブログ
    http://www.raybantoyou.com/ レイバン サングラス 稲葉
    http://www.samanthatoyou.com/ サマンサタバサ バンビ チャーム
    http://www.samanthasora.com/ サマンサタバサ バッグ カタログ

  3. Regardless if online [url=http://www.zongorzone.com/]コーチ 財布[/url] shoppers do not make mistakes through ordering process it is still possible [url=http://www.zongorzone.com/]コーチ 店舗[/url] for the consumer to receive an untrustworthy item. This often occurs if your orders are filled yourself and a mistake manufactured in the warehouse [url=http://www.zongorzone.com/]コーチ 店舗[/url]. A warehouse maker may ship the incorrect item completely or may ship the precise item in the inappropriate size or color. Again the consumer http://www.zongorzone.com will more than likely not know a mistake was made until this order arrives. The online retailer will take responsibility for returning [url=http://www.zongorzone.com/]コーチ アウトレット[/url] the wrong item and will vessel the correct item at once. However, this may not completely correct the problem in all cases. For example a consumer who purchased an item for a specific event might not exactly receive the replacement item [url=http://www.zongorzone.com/]コーチ アウトレット[/url] on time for the event.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *