Pentru că diferenţele contează!

0 Flares Filament.io 0 Flares ×

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten despre situaţii care se repetă şi despre încadrarea oamenilor şi situaţiilor în tipare. Încerca să-mi explice că ştie cum voi acţiona în situaţia X, pentru că el a mai trecut prin asta şi “de obicei” aşa se întâmplă. Că poveştile se repeta aproximativ la fel cu noi personaje.
Bineînteles că, încăpăţânată din fire, am refuzat să accept ideea, deşi argumentele au fost destul de solide; deşi era să primesc o cană de ciocolată caldă pe mine (datorită discuţiei care devenise destul de încinsă:D)

De aici până la a-mi pune eu o serie de întrebări n-a durat mult. Am descoperit că oamenii au nevoie de pattern-uri, au nevoie de situaţii familiare care să nu îi scoată din zona lor de confort, de ancore – situaţii din trecut care le va reduce efortul de a întelege şi de a se expune.
Ne este greu să luăm fiecare situaţie sau persoană de la zero şi să-i dăm dreptul de a se construi pe sine în faţa noastră. Suntem grăbiţi şi ne considerăm vulnerabili acordându-i cuiva şansa de a ne demonstra că este diferit.
Dintr-o nebănuită teamă de a fi dezamagiţi, dintr-un instinct nativ de autoapărare încadrăm oamenii în tipare şi ne reducem involuntar şansa de a trăi povesti, minuni, de a fi fericiţi.
Totodată, multitudinea de informaţii care ne copleşeste este dificil de selecţionat şi presupune un efort imens. Aşa că alegem teoria efortului minim şi rămânem în zona noastră confortabilă etichetând oameni sau situaţii.
Pentru că oamenii văd ceea ce sunt obişnuiţi să vadă şi fug prea repede ca să mai aibă răbdare să descopere şi să înţeleagă, alergăm spre destinaţie uitând să ne bucurăm de frumuseţea drumului. Pentru că fără aceste imagini prefabricate, preselecţionate nu putem să supravieţuim într-o epocă a fugii. Însă, oare asta ne dorim? Să primim realităţi şi informaţii structurate după logica altora sau construite pe aceeaşi matriţă pe care am folosit-o de fiecare dată?

Ne dorim să ieşim din cotidian, să fim speciali şi să trăim întâmplări speciale, însă nu le permitem să-şi facă loc în viaţa noastră pentru că folosim aceeaşi matrice.

Obişnuiesc să etichetez, să aplic pattern-uri, să cred că totul se poate împărţi raţional în categorii şi că astfel pot să prevăd situaţii şi să-mi aranjez viaţa. Totul pare mult mai simplu aşa. Însă ador să mă opresc câteodată din fugă şi să descopăr oameni, să le cunosc părţi din suflet, iar orice mică descoperire mă face să mă simt deosebită. Îmi permit astfel luxul de a trăi şi simţi special.

 

About Andreea

Om de comunicare, trecuta prin agentii, mi-am revendicat felia de tort ce-mi place cel mai mult: crearea de continut. Mai multe informaţii aici.

11 comments

  1. Frumos post… apreciabil.
    Dar trebuie sa recunosti ca si tu faci parte din acei “mai multi” care au facut ca teoriile sa existe.

    Asa ca… intr-un anume punct ai facut si tu la fel cum au facut si ceilalti si probabil o sa faci si in viitor … indiferent daca ti se va spune si tu o sa te impotrivesti … spunand ca tu nu ai sa faci la fel… ca esti diferit !

    😛

  2. Multumesc!:)

    Am precizat ca si eu fac aceleasi lucruri de multe ori, ca tind sa etichetez si ca nu am rabdare. Doar ca uneori imi permit sa imi aloc timp si sa observ oamenii din jur, imi permit sa ma opresc din fuga. 🙂

  3. Era exploratorilor si aventurilor ce tin mediul exterior s-a terminat cand am inventat electricitatea. Astazi suntem mai alienati ca oricand tocmai din cauza sufocarii cu informatii despre orice din orice sursa. Suntem o o rasa in plina metarmofoza. Nu mai avem nimic special de descoperit in exteriorul nostru. Nu ne ramane decat explorarea interioara si visul unei noi lumi necunoscute. Pana atunci avem nevoie de etichete si categorii, avem nevoie de predictibilate fiindca nu-i asa, necunoscutul ne destabilizeaza psihicul dar in acelasi timp avem nevoie de aventura. Exact ca si cu femeile; nu poti trai cu ele dar nici fara ele. Atat timp cat vom respira intr-o lume a contrariilor va fi bine 🙂

  4. @alexdan Tocmai de acest gen de concluzie radicala m-am temut si tocmai asta am vrut sa infirm. Nu cred ca suntem alienati, asa cum sunt sigura ca avem multe lucruri faine de descoperit in jurul nostru. Am simtit doar nevoia de a trage un semnal de alarma si de a indemna la o pauza pe toti aceia dintre noi, inclusiv eu, care uita sa se bucure din cand in cand de micile frumuseti din vietile lor. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *